Existā numeroase tactici și strategii de marketing online prin care un brand poate genera notorietate sau vânzări. Spre exemplu, CPA marketing sau marketing online bazat pe cost per acțiune reprezintă un tip de promovare desprins din marketingul afiliat prin care afiliatul primește o suma compensatorie atunci când un utilizator recomandat finalizează o acțiune.
Acțiunea potențială poate fi orice, de la completarea unui formular de comandă, la efectuarea unei achiziții de produs, sau chiar vizionarea unui video.
CPA marketing reprezintă un tool foarte bun de conversie pentru comerțul electronic, oferind site-urilor de e-commerce flexibilitatea de a concepe numeroase campanii online de produs sau de discount.
Modelul de funcționare a CPA marketing constā în alegerea mai multor parteneri prin care se pot atinge obiectivele de vânzări:
- Agenție de advertising online sau alte companii – pentru a genera trafic de calitate către site-ul companiei și pentru a crește vânzările.
- Rețeaua CPA – platforma care reunește afiliații / partenerii care își doresc să aducă extra venituri prin promovarea produselor și a companiilor care își doresc să vândă.
- Creatorii de conținut / influencerii, fie că vorbim despre un blogger, vlogger sau un alt business, care promovează un produs pentru a atrage trafic către site-ul de e-commerce cu scopul conversiei. Influencerii de nișă, spre exemplu, sunt un bun conductor online de conversii deoarece afilierea cu aceștia va avea la bazā interesele comune, ceea ce va atrage publicul țintă potrivit.
Din punctul de vedere al avantajelor utilizării unei strategii bazate pe CPA marketing, existā confortul lansării unei campanii fără bătăi de cap, pentru că se utilizeazā propriul site și rețeaua de afiliați CPA. Fluxul nou de trafic generat de către parteneri se poate vedea aproape imediat.
De asemenea, plata pentru trafic se face numai după ce userul nou a întreprins o acțiune / o vânzare. Dacă nu se generează vânzări într-un timp determinat, se pot alege alți afiliați mai relevanți pentru campanie și pentru publicul țintā. Tocmai aceste posibilități de control al cheltuielilor permit obținerea unor rezultate financiare, calitative și cantitative mai bune.
Tipurile marketingului CPA
Așadar, în funcție de brand, de produsele sau serviciile oferite, de publicul țintă căruia ne adresăm, de bugetul alocat și de obiectivele de business, strategia de marketing va include tactici și acțiuni care să aducă rezultatele dorite într-un timp specific.
În ultimul deceniu, aproape toate companiile își doresc să fie prezente în mediul online și să comunice targetat cu utilizatorii de internet de interes. Unele branduri își doresc notorietate și poziționare în piață, în vreme ce alte business-uri, îndeosebi cele de e-commerce, își doresc rezultate imediate prin vânzări directe sau generate din afiliere.
Site-urile de tip e-commerce își bazează strategia de marketing pe tactici de marketing digital și bugetele sunt alocate îndeosebi în SEO și content marketing, PPC marketing, CPA marketing și marketing afiliat.
Costurile marketingului CPA
CPA marketing poate fi și un catalizator bun în gestionarea eficientă a bugetului alocat de companie strategiei de marketing, întrucât banii vor fi investiți doar în rezultate reale setate pentru dezvoltarea business-ului, respectiv vânzări și clienți potențiali valoroși.
Astfel, CPA marketing aduce scalabilitatea investiției în strategia de marketing online.
În plus, spre deosebire de alte tactici de marketing ce presupun plata anticipată fără garanții de conversii sau vânzări, CPA marketing presupune plata post-vânzare, conform unui buget stabilit anticipat. Astfel, metoda CPA în campaniile de marketing online axate pe vânzări reprezintă o variantā avantajoasă și predictibilă pentru companii și pentru specialiștii care gestionaeaza campaniile, întrucât aceștia plătesc pentru acțiuni doar după acestea au loc spre deosebire de campaniile în care se investește în reclame pentru a atrage trafic plătit pe site, fără a avea garanția conversiei post-acțiune.
Formula prin care poate fi determinat costul per acțiune este destul de simplă și presupune împărțirea costului total al campaniei de marketing online la numărul de acțiuni finalizate cu succes.
Aasadar, CPA marketing este o strategie profitabilă atunci când se cunosc foarte bine clienții și se stabiliește un public țintă relevant, putându-se targeta audiența corectă pe site-urile și blogurile care pot aduce din punct de vedere calitativ și cantitativ traficul de care este nevoie.
Dacă ai un site de e-commerce și îți dorești să aduci trafic de calitate și să generezi vânzări, specialiștii NOA Digital te pot ajuta să descoperi cea mai bună strategie de marketing pentru a crește business-ul.